Maia Maitreyi Ailyn

...Maitreyi...sala rece; prea rece..."Din respect pentru actori şi cei de lângă dumneavoastră vă rugam sa închideţi telefoanele; închis înseamnă închis, nu dat pe silent sau vibraţie"; mda, Blackberry nu e telefon deci poţi să faci ce vrei cu el...da' de ce-ai mai venit la teatru? STAI că nu la teatru ai venit ci la expoziţie; să te expui, să crezi că faci parte din protipendadă...prost, foarte prost. Mă ce mama dracului nu poate aştepta? ce vieţi de copii nenăscuţi depind de rahaturile voastre de mesaje? ce poate sa fie de neamânat în viaţa voastră mizera şi insignifiantă de trebuie să merite un mesaj...probabil nimic, dar putem să trimitem mesaje. Câte vrem. Doar suntem la expoziţie, nu-i aşa?
...Maitreyi..."Maia Morgenstern poate sa fie singură pe scena şi tot pot să înţeleg şi tot o să-mi placă"...scena de început, Maitreyi la 60 de ani confruntată cu ea însăşi, cu amintirea, cu tinereţea trecută despre care face vorbire în cartea scrisă de ea ca răspuns la cartea scrisă de "prietenul" ei, cel care trebuia să-i fie frate şi i-a fost dincolo de reguli iubit şi amant...stai c-o ştiu pe Maitreyi la 20 de ani...Oh, Doamne!!! este Ailyn Cadâr - o puştoaică pe vremea când se căuta o fata pentru ASIA...da! parcă spunea ceva de actorie...şi dansează şi râde şi joacă senzaţional, de parcă ceea ce vedem pe scenă nu este Eliade ci o reflexie a vietii Maiei, de parcă nu Maitreyi 20 faţă în faţă cu Maitreyi 60 vedem ci însăşi viaţa Maiei: Maia 20 faţă în faţă cu Maia 50. Şi piesa curge liiiiin şi jocul lui Ailyn creşte, si ea se transformă în Maia de acum...Şi scena finală - drumul vieţii lui Eliade, către o Maitreyi Devi de 60 de ani, ( poeta, filozoful -femeie, scriitoarea, IUBITA lui Eliade) este regizată glorios şi jucată magistral de Vlad Zamfirescu care îmbătrâneşte sub ochii noştri cu 4.000.000 de ani nu 40 şi merge greoi cei cinci metri ai vieţii sale lungă de o clipă şi se sprijină în baston de teamă de el însuşi şi emoţie iară nu de vârstă. Şi Maia îi dă romanul-replică şi atunci înţeleg din nou că "Dragostea nu moare" indiferent dacă ne doboară şi încorsetează convenienţele.

Pe drum

...veneam spre casă aseară; am dus-o pe Casandra la un festival de teatru absurd (!) la Buzău - a facut ea o trupă de teatru cu încă cinci fete din clasă şi singure au ales: textele lui Vişniec ce le-au compilat, muzica, scenografia, luminile şi singure s-au regizat - şi mergeam cam in doru' lelii cu vreo sută la oră. Văd lumini mari din spate şi chiar înainte de intrarea în Silistraru mă claxoneaza cineva, flash-uri, mă depăşeşte, avarii si pleacă  - parcă nervos - mai departe. Numere de Brăila, LOGAN!!! albastru, antenă de staţie - ce naiba fac cu ea, că eu n-am si n-am mai luat amenzi de viteză exact de când nu mai am detector de radar, dar trebuie să recunosc că e distractiv s-auzi zeci de agramaţi bleştind alde "...drumuri bune, colega...". 'Dă-te-n mă-ta!"zic, "dă-te-n mă-ta! Unde să mă dau şi cu cât să merg, dobitocule?" şi trec peste. Opresc la o benzinarie la intrarea in Galaţi să iau apă şi intru-n vorbă cu vânzătorul...îi zic tărăşenia. Râde si 'ce: "...ha-ha! nu i-a mai dat semne de începător, i-a dat numere de Braila."
"Şi eu ziceam la fel" zic, "şi eu ziceam la fel..."