de unde atâta supărare?

Mi-e dragă Ema Turcu de când o ştiu: vie, (puţin prea) agresivă, dar de marea majoritate a dăţilor dreaptă, la obiect, implicată, netemătoare. Aşa cum îi şade bine unui jurnalist. Tocmai de aceea scriu acum asta: pentru că am citit o postare ce m-a intrigat, o postare care făcea să existe "noi şi ei", o postare pe care n-am înţeles-o în intenţie şi nici în replica la răspunsurile primite. Este o postare referitoare la diferenţe între Brăila şi Galaţi, ba încă: între gălăţeni şi brăileni. Mai jos aveţi răspunsul la postarea Emei, urmată, desigur, pe feisbuc de comentarii – puţine bune şi la obiect – in mare parte care mai de care mai stupide şi agramate “Dragii mei: am participat in decursul anilor la MARILE LUPTE dintre Brăila şi Galaţi (ordinea este alfabetică) şi anume: gale de box, meciuri de fotbal, administraţii reciproc ostile. Am întâlnit otrepe în Galaţi şi hahalere în Brăila (ordinea este invers alfabetică pentru variaţie) dar am prieteni buni in Galaţi - sunt născut în Galaţi - şi amici şi cunoscuţi tare de treabă din Brăila. Singura diferenţă notabilă pe care o văd între brăileni si gălăţeni (din nou: ordinea este alfabetică!) este că unii spun: "...di ce?..." iar alţii: "...di ci?...". Toate astea pe care le precizaţi aici - şi cinstit, oricât aş ţine la Ema si la părerea ei, căci ne ştim de vreo 16 anişori, mă intrigă faptul că există această postare; sau mai bine spus: că are tenta asta de NOI şi EI – toate astea spun sunt în opinia mea doar reflexe si reflexii ale unei uri vechi, ne-la-locul-ei şi absurde. Poate că acele gale de box au dat campioni naţionali sau chiar europeni, poate meciurile de fotbal au adunat câteva mii de oameni care înjurau cu foc regimul comunist, poate că acel cartier trans-Siretean ar trebui să se definitiveze odată, poate rostul lucrurilor este să ne gândim la ce ne poate lega şi ceea ce putem face pe plan local-regional împreună, nu sa ne gândim - în cazul fetelor: care are haine şi accesorii mai mişto sau - în cazul băieţilor: care se bucură de proprietatea de a urina mai departe.” Chiar cred că dezvoltarea se poate face DOAR cu concordie şi chiar cred că dacă uităm de prostii desuete putem să creştem. Mari. La multi ani!

noi, ai nostri

...trecu şi chestia asta cu alegerile. Unii vor avea 70%. Alţii abia acum se re-lansează, inventează, fac. Eu cu cine votez? Păi nu mă convinge nimeni şi atunci votez pe un amic; nu m-a dezamăgit vreodată. Ba la aialaltă cameră îl votez şi pe colegul lui că i-a plăcut mamei "...că-i tânăr, mamă, şi poate vrea să facă măcar el ceva". Apoi îmi dau seama: NU AM MAI VOTAT ÎMPOTRIVĂ! Gata, m-am eliberat! Ceea ce este cert este că peste o oră mă duc din nou la serviciu. Ca orice bărbat care plecă de acasă de zeci de mii de ani mă duc să aduc de mâncare pentru ai mei, mă duc să aibă ai mei căldură în casă, mă duc sa aibă ai mei haine; să nu stea despuiaţi. Că dacă aveam, eu şi ai mei, maşină de făcut bani acasă nu ieşeam eu de prost pe stradă să mă calce autobuzu' Doamne fereşte. Păi aşa facem noi toţi. Pentru noi şi ai noştri.

temporale

...tot vă povestesc de Casandra, de fiică-mea. Se intamplă să stau cu ea mai mult de la o vreme; parcă nu am decis asta ci aşa s-a făcut să fie...şi parcă e mai frumos aşa. Că pleacă mâine-poimâine şi vorba Danei: "n-are să ne sune deloc fata asta a noastră". "Păi n-are să sune, de ce să sune? n-avem internet? si ăla, cum îi spune: feisbuc?" zic şi eu s-o încurajez, da'...parcă e mai bine să suni, să vorbeşti la telefon; se aude tot: şi dacă e tristă, şi dacă e răcită şi dacă e veselă; tot se aude, tot...tot. Nu prea mă interesează muzica de astăzi. Rar aud la radio o melodie nouă şi care să pară interesantă, dar m-am procopsit, să zic aşa, cu un disc - soră-mea Mara mi l-a dat să-i fac un disc normal că ea nu are mp3. Tot felul de muzică de club, alde "bunţ!bunţ!", Rihanna şi alte farafastâcuri mediocre. Mă rog... Urcă Andra (Cas-andra)în maşină s-o duc nu ştiu unde. "Iar ROCK FM?" "Păi", zic, "parcă îţi plăcea?..." 'Ce:"Da, da' nu am chef azi" Râd:" Vama Veche ai? Ia d-aici!" şi bag şmecher discu'. Ea iar zice la o vreme: "Da, Vama Veche. Şi să ştii că preferam să ai muzică de anu' ăsta...". Înghit. Fiică-mea, deh! Da' tot nu mă las şi-i spun: "Ciudată treabă muzica asta nouă: anul trecut ziceai că este de anul ăsta, da' anul ăsta zici că este de anul trecut".

Maia Maitreyi Ailyn

...Maitreyi...sala rece; prea rece..."Din respect pentru actori şi cei de lângă dumneavoastră vă rugam sa închideţi telefoanele; închis înseamnă închis, nu dat pe silent sau vibraţie"; mda, Blackberry nu e telefon deci poţi să faci ce vrei cu el...da' de ce-ai mai venit la teatru? STAI că nu la teatru ai venit ci la expoziţie; să te expui, să crezi că faci parte din protipendadă...prost, foarte prost. Mă ce mama dracului nu poate aştepta? ce vieţi de copii nenăscuţi depind de rahaturile voastre de mesaje? ce poate sa fie de neamânat în viaţa voastră mizera şi insignifiantă de trebuie să merite un mesaj...probabil nimic, dar putem să trimitem mesaje. Câte vrem. Doar suntem la expoziţie, nu-i aşa?
...Maitreyi..."Maia Morgenstern poate sa fie singură pe scena şi tot pot să înţeleg şi tot o să-mi placă"...scena de început, Maitreyi la 60 de ani confruntată cu ea însăşi, cu amintirea, cu tinereţea trecută despre care face vorbire în cartea scrisă de ea ca răspuns la cartea scrisă de "prietenul" ei, cel care trebuia să-i fie frate şi i-a fost dincolo de reguli iubit şi amant...stai c-o ştiu pe Maitreyi la 20 de ani...Oh, Doamne!!! este Ailyn Cadâr - o puştoaică pe vremea când se căuta o fata pentru ASIA...da! parcă spunea ceva de actorie...şi dansează şi râde şi joacă senzaţional, de parcă ceea ce vedem pe scenă nu este Eliade ci o reflexie a vietii Maiei, de parcă nu Maitreyi 20 faţă în faţă cu Maitreyi 60 vedem ci însăşi viaţa Maiei: Maia 20 faţă în faţă cu Maia 50. Şi piesa curge liiiiin şi jocul lui Ailyn creşte, si ea se transformă în Maia de acum...Şi scena finală - drumul vieţii lui Eliade, către o Maitreyi Devi de 60 de ani, ( poeta, filozoful -femeie, scriitoarea, IUBITA lui Eliade) este regizată glorios şi jucată magistral de Vlad Zamfirescu care îmbătrâneşte sub ochii noştri cu 4.000.000 de ani nu 40 şi merge greoi cei cinci metri ai vieţii sale lungă de o clipă şi se sprijină în baston de teamă de el însuşi şi emoţie iară nu de vârstă. Şi Maia îi dă romanul-replică şi atunci înţeleg din nou că "Dragostea nu moare" indiferent dacă ne doboară şi încorsetează convenienţele.

Pe drum

...veneam spre casă aseară; am dus-o pe Casandra la un festival de teatru absurd (!) la Buzău - a facut ea o trupă de teatru cu încă cinci fete din clasă şi singure au ales: textele lui Vişniec ce le-au compilat, muzica, scenografia, luminile şi singure s-au regizat - şi mergeam cam in doru' lelii cu vreo sută la oră. Văd lumini mari din spate şi chiar înainte de intrarea în Silistraru mă claxoneaza cineva, flash-uri, mă depăşeşte, avarii si pleacă  - parcă nervos - mai departe. Numere de Brăila, LOGAN!!! albastru, antenă de staţie - ce naiba fac cu ea, că eu n-am si n-am mai luat amenzi de viteză exact de când nu mai am detector de radar, dar trebuie să recunosc că e distractiv s-auzi zeci de agramaţi bleştind alde "...drumuri bune, colega...". 'Dă-te-n mă-ta!"zic, "dă-te-n mă-ta! Unde să mă dau şi cu cât să merg, dobitocule?" şi trec peste. Opresc la o benzinarie la intrarea in Galaţi să iau apă şi intru-n vorbă cu vânzătorul...îi zic tărăşenia. Râde si 'ce: "...ha-ha! nu i-a mai dat semne de începător, i-a dat numere de Braila."
"Şi eu ziceam la fel" zic, "şi eu ziceam la fel..."