Hamburgheri în chiflă cu cartofi prăjiţi şi sos barbeque.

De când i s-a făcut rău Andrei la Mac nu s-a mai dus decât rar şi mai mult să bea un suc cu fetele decât sa manânce.

Acuma trecând pe la Kaufland am găsit o carne de vită tocată care chiar arăta bine şi nu era prea grasă si am luat vreo 800 de grame. M-am gândit să le fac fetelor o surpriză într-o vineri seară şi m-am pus pe treabă.

Deci:

Chiflele: 400g de făină bălană (la care cei cu probleme de tranzit - intestinal, desigur- pot să pună şi două-trei mâini  de tărâţe de grâu- două de-ale mele sau 3 cu vârf de-ale năşicii Mia care e o finuţă şi mi-a gătit într-o seară la Iaşi când ne-am dus cu toţii să le ţinem de urât ei si lui dragul de Laurenţiu vreo 4-5 zile cel mai bun somn chinezesc pe care l-am mâncat vreodată), mai mult de 200g de apă călduţă, 4 linguri de ulei de care aveţi, 7 grame de drojdie uscată, două linguriţe de zahăr şi două de sare mai rase. Făina cu drojdia, zahărul şi sarea, apoi deasupra uleiul şi apa amestecăm viiiiiiiiiiiiiiiiiiguros până se omogenizează, facem bilă în lighean şi lăsăm acoperit nu la rece vreo 40 de minute. Pe urmă dăm gazele afară (din aluat, bre!!!) cu bătaie de pumni, dăm forma de 4 bile, crestăm frumos, presărăm făină (sau dăm cu ceva apă şi presărăm seminţe de susan ori in) şi mai acoperim vreo 20 de minute să se înveţe cu noul trup. Estimp încingem "cuptiorul" cum zice bunică-mea Tinca la cca 200 de grade şi ceva (vă sfătuiesc să vă luaţi un termometru de cuptor că nu e scump şi-l aveţi o viaţă) cu un castron de apă inăuntru să nu se usce coaja şi să se supere pe miez de parcă el ar fi de vină (deh, feminină...) şi să se separe, apoi la cuptor în tava cu hârtie de copt vreo 15-20 de minute până iese scobitoarea curată, scoateţi tava şi acoperiţi "înmediat" cu un ştergar să rămână moi.

Hamburgheri: 400g carne de vită tocată (merge şi o spată că-i mai fragedă sau chiar pulpă de porc dar foarte puţină grăsime că are nevoie la colesterol), 4 felii de şuncă mai grăsuţă, o cepşoară şi pentru bună convieţuire interetnică o linguriţa de paprică (dulce) să nu bodogăne prietenul Birtalan că de la el nu cumpăr.Încingem tigaia, puţin ulei, şunca tăiată fâşii subţiri la foc bun vreo 5 minute până aproape se sfarogeşte apoi cepşoara mărunţită bine şi lăsate dimpreună să vorbească despre trebile lor până şi ceapa e uscată bine, apoi linguriţa de paprică, amestecăm bine să se cuprindă şi turnăm răcită în carnea umedă şi desfacută larg să le primească. Amestec viguros cu lopeţile din dotare şi dau la rece în folie sa se hodinească şi să le fie împreunarea plăcută.(Taină: mai bine faceţi toate cele 800 de grame odată şi daţi jumate din compoziţie la congelator că mai fragedă şi gustoasă se face)

Sos BAR-B-Q (am pus aşa pentru prietenul Cristi care acu' vreo 21 de anişori tare s-a mai bucurat de aşa scriere prin Anglia în faţă la o cârciumă): punem o cepşoară tocată suficient în tigaie cu 2 căţei rotofei de usturoi mărunţiţi (luat de la prietenul Parpanghel să nu-mi poarte pică pe viaţă şi să scuipe într-o parte prin strungăreaţă când mă vede că de la ungur iau marfă şi de la ţigan nu), o lingură de zahăr până bolboroseşte zahăru' bine şi atuncea şi numai atuncea azvârlim înăuntru o linguriţă de paprică, amestecăm şi lăsăm până se caramelizează totul, stingem cu o lingură de oţet alb o linguriţă de sos Worchestershire (se găseşte şi dă savoare la cărnurile tocate) şi 6 linguri bune de ketchup. Am lăsat 8' la foc mărunt şi gata.

Cartofii: mult de muncă dar la o adicătelea puteţi să faceţi simpli prăjiţi dacă n-aveţi vreme (da' eu zic că merită...). Am tăiat un chil de cartofi cât de lungi se prezintă individul dar secţiunea pătrată maxim 1cm x 1cm, i-am spălat BINE în apă rece până apa se scurge limpede eliminând astfel amidonul de prisos şi păcatele ăluia de i-a plantat şi scos din pământ şi i-am dat la frigider în apă RECE până au fost gata celelalte. I-am scurs şi i-am dat la foc mic în tigaia cu ulei din belşug până se înmoaie şi se fac gălbiori şi i-am scos pe şervete de hârtie să dau afară uleiul de prisos că urmează să-i mai "ard" odată după o pauză binemeritată de astă oară în iad de ulei încins cât să nu fumege până se fac arămii de zici c-au stat o săptămână la mare la Antalia că n-au avut bani de Mamaia.

Apoi: 3 bile de carne turtite puse pe grătar pe aragaz (sau pe grătar pe plita vitro-ceramică DOAR dacă nu sunteţi acasă că "cam" sare uleiul de la cartofi oricât n-aţi vrea şi pas de-o mai curăţă cu ceva), pâinea pusă şi ea la încălzit după ce-aţi tăiat-o ca pe blatul de tort (să faceti tort cu cremă la mijloc să nu creadă mama soacră că v-a ieşit în sfârşit un pandişpan şi i-aţi dat cu Nutella şi cotcodăciţi că mare tort aţi realizat, ba v-aţi lăudat şi pe feisbuc şi noroc că ea n-are să vă spurce de faţă cu musafirii cum are obiceiul).

Restul e tăcere: o foaie de salată, o felie de roşie sau castravete acru, o felie de brânză, sos deasupra şi poftă bună!

Da, poate că are nevoie la sănătatea organismului, dar ce gust!!!! Şi apoi nu v-aţi măritat cu dieta ca să credeţi c-o-nşelaţi.

Parcă e prea fin Cabernetul Sauvignon pentru mâncarea asta americănească (sau nemţească), aşa că un Merlot mai dur şi taninos să-ţi uşte gura de să mai vrei un pahar e mai potrivit. Sau o Fetească Neagră de Huşi... Da' băute neaparat cu apa separat să nu se-nvineţească. Să se bucure şi ochiu'.

BALADA ZIDARULUI CARACALEAN

"Balada zidarului caracalean" (autorelatată); acest Meşter Manole căzut (sic!) in desuetitudine provincială si dorind frustrat să se autozidească în pământul glorios al Patriei iar alegând pentru aceasta calea zborului Icarian, cu voltă si prăbuşire din înaltul ceriului, (căci cerul din Caracal e stabilit de către un colectiv de cercetători locali a fi nu mai departe decât la zenitul etajului şase).

"Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare la Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat drept cauza “slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu. Ati cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare:

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care, cantarite mai tarziu, au fost gasite a cantari aproximativ 270kg. Decat sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii. Am asigurat franghia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea am coborit de pe acoperis sa dezleg franghia, tinand-o foarte strins ca sa asigur o coborare lenta a caramizilor.

Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg. Datorita surprizei pe care am avut-o cand am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la franghie. Cred ca nu este nevoie sa va mai spun ca am inceput o ascensiune rapida catre acoperis.

In apropierea etajului 3, m-am intalnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indrepta vertiginos catre sol, intalnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgarieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda, dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decat atunci cand degetele mainii drepte au intepenit in scripete pana la nivelul celei de-a 3-a falange.

Din fericire intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strans de franghie in ciuda faptului ca incepusem sa am mari dureri.

Aproape simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cantarea doar 27 kg.

Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida. In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca urmare a intalnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgarieturi la picioare si in general. Aici norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intalnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea, totusi doar in masura sa-mi limiteze ranile cand am cazut pe gramada de caramizi, iar din fericire am scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. In consecinta am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine lucru ce explica cele 12 fracturi la coaste.

 Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs."

LIBANEZĂ

Tabouleh, Humus si fripturica de pui marinata cu boia dulce, salvie, sampanie si ulei de masline, insotite de lipii libaneze home-made. Dana murea de pofta de vreo cateva saptamani si astazi m-am pus pe treaba. A durat dar a si meritat. Deci: Humus:250g naut crud lasat cateva ore in cam de 3 ori apa in volum sa se umfle (si se umfla bine), fiert la foc mare in apa multa (completati cu apa fierbinte sa nu-si piarda "avantul") apoi ales coaja daca aveti chef, dat la robot cu rabdare cu o cana (225ml) din zeama in care a fiert, o lingurita de boia, 4 1/2 lingurite de tahini( 50g seminte de susan incalzite zdrobite cu pimerul cu 1 lingura de ulei de masline pana se face pasta), sare, piper si 3 catelusi de usturoi zdrobiti cu cutitul sau in zdrobitor. L-am asezat intr-un castron si am sapat cu spatula un crater pe care l-am umplut in final cu 1/2 lingurite de boia dulce batuta cu zeama de la o jumatate de lamaie si de 2 ori mai mult ulei de masline. Tabouleh: 100g bulgur (grau zdrobit bre sau chiar arpacas pentru simandicosi) lasat in apa calda pana se inmoaie si e usor de mestecat, 2 rosii mai marisoare sau trei mai marunte decojite si taiate cubulete, o cepsoara (sau 3 cepe verzi) si o mana maare de patrunjel tocat marunt dupa posibilitati, drese toate cu zeama de la o lamaie si ulei de masline de 2 ori mai mult si batute dimpreuna voiniceasca intr-un borcanel cu capac cu ghivent. Fripturica: Am taiat fasii mai maricele un piept de pui de vreo juma' de chil si am pus peste el sare, piper, ceva salvie maruntiiiiita, o lingurita de boia dulce (sau iute daca va tin vintrele), doua linguri de ulei de masline si cam 50 ml de sampanie ramasa intr-o sticla dupa niste oaspeti. La frigider cu ele sub folie alimentara macar o ora. Lipii: o litra de faina (un sfert de chil bre!) cu 120 ml de apa calduta, 5g de drojdie uscata, juma de lingurita de sare si o lingura de zahar. Uscatele intre ele apoi uleiul si imediat apa, se amesteca cu mana si se framanta vajnic vreo 10 minute. Se lasa la dospit vreo 40 de minute dupa care se scoate aerul dinauntru prin bataie cu pumnul, se rupe aluatul in sase bile care se intind pe fundul presarat cu faina din belsug cu sucitorul pudrat cu faina din belsug FOARTE SUBTIRI si cat de rotunde puteti. Apoi in tigaie mare pusa pe foc cu aceasi caracteristica pana apar broboane negre pe partea de jos, apoi se intoarce tot asa pe partea cealalta. Ei si gata! Pofta buna! Daca as bea ar merge un Chardonnay sau Pinot Gris cu aroma de flori de salcam sa mori de placere si sa plescai fara perdea si pas' sa-ti pese ca e si soacra-ta la masa...

Ţiganii

                      Azi am auzit pentru prima oară de Valeriu Nicolae (http://valeriucnicolae.wordpress.com/2013/03/27/despre-tiganul-din-mine-etica-si-esecuri/). E ţigan. Mama lui: ţigancă, dintr-o familie mare care trăia în bordei. Ce-a realizat el însă depăşeşte cu mult ceea ce mulţi dintre noi visăm să facem, iar locurile şi persoanele pe care le-a cunoscut sunt deasupra multora pe care noi vom fi dorit vreodată a le cunoaşte. Dar asta - cetirea ce-am cetit despre omul ăsta - mi-a dat o idee de abordare fenomenală în opinia mea.
                     Şi să vă spun: Am crescut în piaţa Galaţilor, mai bine spus "în spatele pieţei Galaţilor" sau "30 Decembrie" pe vremile vechi sau "Centrală" cum îi zice acuma. Am întâlnit şi români şi ţigani buni şi răi: şmenari, cuţitari, şuţi (mama lu' Mariana Nebuna zisă "Cur de Fier" era şuţă vestită, da' "cleptomancă" sărăcuţa de ea), bătăuşi, tâlhari, violatori. Am stat pe Craiului şi reperele importante în economia poveştii ăsteia sunt străzile: Zânelor, Spătarului şi Eminescu. Spătarului este o străduţă de 100 m în pantă măricică dar pavată la vremea ceea cu piatră rotundă de râu. Ningea el la anii 70 de mi se părea că e zăpada de 7 metri înaltă da' era aşa de mult de muncă s-o bătătoreşti şi se strica aşa de repede de rămânea câte-o piatră goală si-ţi oprea sania şi tu nu te opreai şi dacă nu-ţi rupeai mâna aterizai în sprânceană şi tot rău era. Dar Eminescu! Eminescu e o stradă lungă şi în pantă de la Coşbuc la Biserica Spiridon, care stradă la vremea aia -anii '70- avea parţial canalizare şi oamenii - ţigani şi români deopotrivă - azvârleau zoaiele de la varii spălări la rigolă; iarna deh, frig, ce să-i faci? şi făcea gheaţă ce-ţi propulsa sania în hiperluminic. Iubeam Eminescu iarna şi doar acolo vroiam la săniuş. Problema era cu ţiganii locatari cu care ne băteam toată vara şi care nu treceau către piaţă pe Craiului cu niciun chip ci pe Zânelor. Ca să evite conflictul pesemne...Dar iarna şi săniuşul ne fermecau pe toţi şi mamele noastre - ţigani, români, italieni, greci, evrei - ne ordonau să nu ne batem - că maşini de unde dracu' la vremea aia - şi de frica mamelor chiar nu ne băteam la săniuş. Doar rar, cine ştie cum, iară nu pentru pricini vechi ci pentru accidente din ziua aia; doar din ziua aia. Asta v-am zis-o aşa, de lacrimă de colţ de ochi şi zâmbet nostalgic...
                       Ş-acuma vin la subiect: cele două familii de pe Zânelor: Tănase şi Zăuşilă. Ţigani. Cu conştiinţa şi conştienţa acestei apartenenţe. Da' uite că alde Zăuşilă erau muzicanţi. Nicu Zăuşilă locuia de drept acolo şi avea o fată frizeriţă care mi-a găsit lindini o dată când m-a tuns şi m-a trimis - ruşinată ea sărăcuţa parcă de ruşinea mea - m-a trimis zic la mama cu un bileţel de m-a dat mama cu gaz 'în cap' de chiar că nu fuma nimeni prin preajma mea şi nici pe lângă sobă nu mă prea lăsa să mă duc să mă încălzesc; ba chiar mă miram de ce n-am mâncat în bucătărie lângă aragaz si mi-a pus bunică-mea masa ca la musafiri în camera mare. Fane Zăuşilă stătea multă vreme cu alde frate-său Nicu. Omul ăsta îmi părea mai amărât cu toate că femeia lui era manichiuristă vestită de-i ţiu minte şi acuma unghiile lungi şi roşii-aprinse de cred că termina o sticluţă de ojă de-aia triunghiulară cu bilă şi pensulă din capac la o mână şi mai şi intra în ale Cooperativei până la salar, da' am aflat după ani că aveau o fată cu handicap; necazuri, deh! ca toţi oamenii. Doamne! dar cum mai cântau oamenii ăştia doi la vioară şi acordeon!!! Păi i-am apucat şi în liceu când mergeam cu Georgică Neamu la Mioriţa de stăteam la masa aia de tablă şi fier de lângă copacul din mijloc de ne servea "mămica" şi de mâncam creveţi vietnamezi şi beiam două sticle de Cabernet Sauvignon cu apa separat şi vorbeam filozofie; că descopeream lumea, nu? Ba chiar în 1978 de 6 august - de ziua unchiului Jane (Iancu) de 50 de ani şi ultima că s-a prăpădit pe 23 săracu' - i-am văzut la mine în curte pe amândoi lăutarii acoperiţi de sute d-alea albastre lipite cu stuchit, de mama s-a şi supărat că fraţii ei aruncă aşa cu banii; alte vremi... Şi oamenii ăştia au fost cinstiţi şi respectaţi şi doriţi prin preajmă.
               Alde Tănase nu-mi trezesc atâtea amintiri. Nu mai ştiu ce meserie avea ăl "bătârn", parcă zidar, dar femeia era cred sobăriţă de l-a învăţat şi pe fi-su' cam de-o vârstă cu mine meseria asta de ne-a făcut sobele din trei camere şi parcă mi-aduc aminte că munceau - mamă şi fiu - cu drag şi spor şi vorbeau pe ţigăneşte încontinuu de-mi era ciudă că n-a vrut nicio ţigancă să mă-nveţe mai multe; că-i înţelegeam da' nu mă puteam de loc exprima. Noră-sa, femeia sobarului - una grasă - a fost zarzavagiţă şi cred că mai este încă.
                Lângă aşa ţigani am crescut şi am băut apă din cana lor şi am împărţit şi cu ei pâinea cu zahăr şi ne-am dat cu sania şi ne-am bătut în parte şi ne-am împăcat şi ne mai salutăm încă după ani verzi. Da' vezi că ăştia se numeau ţigani şi-i respectam.
                Alţii vor să-i numim romi.